24 Ianuarie 1859 - Unirea principatelor între Iluzie și deziluzie

      

          Oficial și în spiritul celor mai frumoase tradiții istorice românești, prima Unire a Principatelor Moldovei și Munteniei a avut loc la 24 Ianuarie1859, actul solemn al acestui eveniment crucial fiind marcat la București odata cu sosirea domnitorului Alexandru Ioan Cuza în capitala Dâmbovițeană.
        
        Dacă, însă, ne amintim că prima întregire a celor trei provincii istorice românești - Muntenia, Ardealul și Moldova - a făurit-o cu spada Voievodul Mihai Viteazul la 1600 și a fost sărbătorită cu mult alai la Alba-Iulia, rezultă că la 24 Ianuarie 1859 se realiza, de fapt, a doua Unire a românilor, de data aceasta, însă, fara Transilvania si Basarabia, care aveau sa sufere in continuare jugul austro-ungar si tarist pina la 1 decembrie 1918, cind prin jertfa de singe a ostenilor romani, in timpul primului razboi mondial, se implinea visul milenar "De la Nistru pina la Tisa", dupa cum ne-a testat pentru eternitate Poetul.

Analizind, retrospectiv, maretele clipe astrale, desfasurate acum 143 de ani, avind si experienta amara a "reintregirii", care nu se mai face in ultimii 10-12 ani, din cauza miopiei politicastrilor si renegatilor de la Chisinau si Bucuresti, putem afirma un lucru bine stiut de toata lumea: faptele mari le fac oamenii, intr-adevar, mari!

         Daca, insa, ne amintim ca prima intregire a celor trei provincii istorice romanesti - Muntenia, Ardealul si Moldova - a faurit-o cu spada Voievodul Mihai Viteazul la 1600 si a fost sarbatorita cu mult alai la Alba-Iulia, rezulta ca la 24 ianuarie 1859 se realiza, de fapt, a doua Unire a romanilor, de data aceasta, insa, fara Transilvania si Basarabia, care aveau sa sufere in continuare jugul austro-ungar si tarist pina la 1 decembrie 1918, cind prin jertfa de singe a ostenilor romani, in timpul primului razboi mondial, se implinea visul milenar "De la Nistru pina la Tisa", dupa cum ne-a testat pentru eternitate Poetul.

Analizind, retrospectiv, maretele clipe astrale, desfasurate acum 143 de ani, avind si experienta amara a "reintregirii", care nu se mai face in ultimii 10-12 ani, din cauza miopiei politicastrilor si renegatilor de la Chisinau si Bucuresti, putem afirma un lucru bine stiut de toata lumea: faptele mari le fac oamenii, intr-adevar, mari!

Analizind, retrospectiv, maretele clipe astrale, desfasurate acum 143 de ani, avind si experienta amara a "reintregirii", care nu se mai face in ultimii 10-12 ani, din cauza miopiei politicastrilor si renegatilor de la Chisinau si Bucuresti, putem afirma un lucru bine stiut de toata lumea: faptele mari le fac oamenii, intr-adevar, mari!

Intr-un context politic european, devenit favorabil cauzei Unirii, mai ales dupa infringerea Rusiei in razboiul Crimeei (1853-1856) de catre fortele aliate anglo-franco-piemonteze, bucurindu-se de sustinerea ferma a imparatului Napoleon III, supranumit "campionul autodeterminarii popoarelor mici", pasoptistii din ambele Principate au putut colabora fructuos pentru tara. In fata dorintei arzatoare de intregire, a spiritului inflacarat de Unire, manifestat din partea tuturor paturilor sociale romanesti, au trebuit sa cedeze, rind pe rind: boierimea conservatoare si retrograda autohtona, Puterile ostile Unirii: Turcia, Rusia, Austro-Ungaria, Prusia.


Începuturi...


   

          ,, Putem număra stele de pe cer din nebunie ori din plictiseală. Uneori, din ambele motive. Însă, de cele mai multe ori, uităm să ne numărăm și pe noi… singura stea… singura planetă, singurul soare care contează !…
          Privim Universul cu o ciudată neîncredere, de parcă nu am putea concepe că mai există și alte lumi, și alte realități, și alte locuri în care alte forme de oameni iubesc, urăsc, ucid, trăiesc…
          Astfel că realitatea ne izbește necontenit cu partea ei ascunsă în umbră: Ceea ce nu vedem, ne vede. Ceea ce nu simțim, ne simte. Ceea ce nu ne lipsește, ne aparține. Treptat, însă, lucruri pe care nu le vedem devin vizibile, iar lucrurilor pe care suntem obișnuiți să le avem începem să le simțim lipsa.
          Natura noastră ne spune că omul este un sistem dinamic în care o infinitate de lucruri pe care le avem, face schimb de materie și spirit cu o infintate de lucruri pe care nu le avem. Atât timp cât va exista un echilibru în acest sistem va exista și armonie. însă omul este o ființă haotică ce va tinde să-și asume rolul cunoașterii și va claca în fața noilor infinituri de necunoaștere, pe care le va întrezări."
( Octavian Paler )